Atacantul echipei Real Madrid, Karim Benzema, care urmează să fie audiat de anchetatori ca parte a unei investigații asupra unor fapte de proxenetism, este „liniștit”, potrivit unui apropiat al jucătorului, citat de cotidinaul Marca, și nu a primit nicio convocare la audieri.
„Jucătorul nu se simte vinovat cu nimic. E liniștit și mintea lui este îndreptată către ajutorul pe care poate să-l aducă echipei”, a declarat o sursă prezentată de cotidianul Marca drept „agent al jucătorului”, fără însă a-i da numele.
Potrivit unei surse judiciare franceze, Benzema, în vârstă 22 de de ani, urmează să fie, în curând, audiat de către anchetatori, după ce o prostituată a afirmat că la vârsta de 16 ani a întreținut relații sexuale cu fotbalistul. Această femeie ar fi avut, de asemenea, relații sexuale cu un alt internațional francez, Franck Ribery, atunci când era minoră.
„Să lăsăm justiția franceză să-și facă treaba. Karim nu a primit nicio notificare (…) și, dacă ar primi-o, ar fi în calitate de martor pentru că el nu are nimic de-a face cu rețeaua de proxenetism. Cineva care merge în discotecă (n.r. – locul unde prostituata și jucătorul s-ar fi văzut) presupune că femeile de acolo sunt majore”, a adăugat sursa citată.
Tănăra implicată în acest caz a afirmat în fața polițiștilor că ar fi avut o relație cu Benzema în 2008, pe vremea când avea 16 ani, conform unei surse judiciare.
Această anchetă, în care au fost deja audiați Ribery și un alt internațional francez, Sidney Govou, a provocat o mare vâlvă în jurul naționalei Franței, la mai puțin de două luni de la debutul Cupei Mondiale din Africa de Sud.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER